HOME
Telenovela de groaza - ep. 2
Din ciclul C.E.C. - “hai ca se poate si asta”, uite ca am reusit sa scot la iveala si episodul 2 din telenovela de groaza. Cine nu stie nimic nici despre ep. 1, sa faca bine sa dea un scroll la posturile anterioare 
Episodul 2:
Ora 11 seara. Andreea se zbate, nu in Marea Neagra ci in propiile-i ganduri… apa din pahar… pumnul de pastile… “Gata nu mai am scapare… imi iau gentuta si ma duc sa ma caut, sa te caut…” - gandi ea. Pe fundal reusi sa auda sirena salvarii ce o transporta cu viteza la cel mai apropiat spital din Constanta. “Deja tremur, e posibil sa ma leg… nu… iar gandesc prost. Cei din jurul meu se decupeaza din spatiu… eu ma retrag ceva mai in spatele realitatii precum gandul la care mereu refuzi sa-i dai drumul…” - pulsul i se apropie de zero. Doctorul hotari sa apeleze la socurile electrice, dorind sa nu ii moara acest ultim pacient. Maine va iesi la pensie. El, familia lui, toti bucurandu-se de acesti ani frumosi ce au trecut, sorbind din cupele lor pline de spumant… gandul ii reveni pe uscat unde aceasta tanara fata nu mai schita nicio miscare si pulsul nu vroia sa i se amelioreze de niciun fel. Andreea era in lumea ei de cateva ore bune desi, parca trecusera doar minute. Isi mai nota cateva fraze in jurnalul inimii: “Incep sa nu mai stiu ce simt pentru ca simt asa de intens …asa de nu stiu cum …aici m-am intalnit cu mine, in mine, prin mine… si devin mirata… ingandurata… devin infricosata. Stau in fata ochiului meu, celui din vis care isi viseaza visul… stau pe scena in care pasarile cad fara ganduri si zboara…” - cazu brusc intr-o prapastie interminabila si intunecata. Adrenalina, tocmai injectata de doctor, incepu sa isi faca efectul. Pulsul aproape ca isi revenise, dar inca niciun gest schitat pe fatza ei aproape vanata. Reusi totusi, in lumea ei, sa se prinda de o sarma. Iar pe sarma, la uscat, cei multi de ea care obisnuisera sa i se arate pana atunci. Se recunoscu iubind pasarile cazande. “M-am recunoscut murind printre flacari reci, m-am recunoscut tacand printre zgomote contondente, m-am recunoscut invinsa si slaba” - gandi ea. “Vreau sa ma azvarl in nepasare, sa cad in neant fara simtire. As vrea sa-mi spui o poveste, doar stii cat de mult imi plac povestile. Hai sa ne drogam in seara asta si pe urma, sa ne aruncam de pe cea mai apropiata cladire cu cel putin 10 etaje! Sa fim siguri ca ne vom strivi de asfalt inaintea picaturilor, sa ne facem terci, sa ne amestecam organele in aceeasi balta grosolana: de ochi, de sange, de ficati, de par, vise… Ce nu suna bine?” - si simti cum o ia frigul. Aerul rece din salon deveni in scurt timp dogoritor. Operatia se terminase cu succes; pe ultima suta de metri, doctorul reusi sa faca un ultim bine inainte de cupa lui de spumant alb - galbui. Andreea incepu sa deschida ochii cate un pic. “Mereu cand ma trezesc nu mai stiu sa ma trezesc… mereu cand ma trezesc o fac singura. Gata… am murdarit destul ochiul tau si spatiul prin care ma misc… eu… sangerand de mult prea multe aberatii care scuipa ca o matza speriata. Si am plecat…” - reusi sa se ridice un pic si sa realizeze ca familia si prietenii erau adunati in jurul ei. Nu numai ca supravietuise dar… urma sa afle ca inima ei fusese dusa de rechin in larg. In schimb, a avut norocul sa fie gasita langa ea o alta intreaga si perfect functionabila. Probabil adusa de alti pesti, rechini vegetarieni de prin Marea Nordului.
Restul in, probabil, episodul urmator 
