HOME
Muncind printre relicve
In ultima vreme ma trezesc din ce in ce mai greu dimineata. Si nici vremea nu tine cu mine. Fac eu ochi azi pe la 8, arunc o privire spre bucatica de geam ramasa neacoperita si vad ca straluceste soarele. Ma bucur nitzel, ma ridic, trag draperia si surpriza! Disparusera casele vecinilor de peste drum. Iar soarele cu pricina, de stralucea, era de fapt o ceatza deasa de iti strici cutitul in ea, ce stralucea din cauza continutului prea mare de hidrogen (nu stiu daca e din cauza hidrogenului, dar am scris si eu asa la misto, sa dea bine in fatza altora). Imi fac curaj, arunc cu niste apa peste ochi, pun apa de o cafea, uit sa pun cafea in apa si ma imbrac. Cum simt nevoia sa beau ceva, dar care sa nu fie apa, torn fiertura peste cafeua macinata din cana, o frec un pic ca pe ness si o dau asa pe gat. Si ies din casa. Cred ca am iesit din casa, ca dupa ce am inchis usa, nu am mai vazut-o. Tot ceatza e de vina. Pun GPS-ul de pe tel in functiune si o iau spre gara ghidat de chestia asta electronica. E singura sansa sa ajung la munca (desi m-am tot gandit sa ma dau ranit si sa nu ma duc). Ajung eu in birou, verific cateva mail-uri si vad ca vine seful si ne spune ca are un anunt important de facut si sa ne strangem cateva secunde la biroul lui. Deja incep sa ma gandesc cu bucurie ca isi da demisia sau, daca moare, nu se-mpute? Nu se strica? De data asta nu am avut noroc, poate la urmatoarea extragere… anuntul era despre un coleg care a reusit sa faca un atac de cord. Are vreo 55 de ani. Deja ma gandesc, bah ce tare-i dracu, ce motiv super tare sa te dai ranit si sa nu vii 2 saptamani la munca. Cel putin.
Revin la birou si observ ca am aceleasi probleme: semnaturile la mail au disparut iar, quick launch bar e gol si fara acces la el, aplicatiile pentru administrarea bazelor de date nu merg. Asa ca sun iar persoanele menite sa imi rezolve doleantele. Aici alta bazaconie: project manager-ul care se ocupa de noile PC-uri, migrate la cine stie ce minunatie de setari guru-iene, printre care si al meu… a suferit si el un atac de cord. Era singur in departament. Eu cui raman?
Muncesc printre relicve.
November 4th, 2008 at 9:18 pm
Astia dupa ce ca muncesc cu portia, mai si dau ortu’ popii inainte sa iasa la pensie.